Lumea Copiilor

Priviti la pasarele
Ce dulce ciripesc;
Ganditi-va la ele
Pe cine preamaresc?
Priviti si fluturasii,
Priviti la gandacei;
Priviti si greierasi,
Un cantec au si ei…

In freamatul de codru,
In murmur de izvor,
In zumzet de albine
E-un viu si dulce cor…
Si tu , copile draga,
Cu glasul tau mereu,
Slaveste fara teama
Pe bunul Dumnezeu!

Suntem trei pitici
Harnici si voinici,
In zori ne trezim
Gata sa muncim.

Coboram in mina
S-aducem lumina,
Din adancuri scoase
Pietre pretioase.

Din fundul pamantului
Sclipirea argintului,
Dupa cum e datina
Aurul si platina.

De sute de ani
Spargem bolovani,
Pe drumul comorilor
Din inima muntilor.

Cand se face seara
Ne intoarcem iara,
Sa ne odihnim
Puternici sa fim.

O căpşună cu pistrui
Si cu fes micuţ, verzui
Se plângea ca de la soare
toţi pistruii cresc mai tare
Si ca are mult necaz
Ca e prea rosie in obraz!

Am – bam – bus
Tine-te de urs.
Ursul n-are coada
C-a mancat o baba.
Baba n-are furca,
C-a mancat o curca.
Curca n-are pene,
C-a mancat-o Ene.
Ene n-are cap,
C-a mancat un tap.
Tapul n-are coarne,
C-a mancat bomboane.
Bomboanele sunt dulci,
Tu, mai nene, sa te duci.

Furnica harnicuta
Cu sacii amandoi
Se duce pe carare
La ea in musuroi.

Acolo este casa
Cu camarute mici
Cu rafturi si sertare
Dulapuri, dormitoare
Si scoala unde-nvata
Copiii de furnici.
Invata sa citeasca
In limba furniceasca.

de Tudor Arghezi

L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din calţi pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaş fără pareche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când şi-l face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.

- “Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. – “L-a mâncat!”
“Stai niţel, că te dezvăţ
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte.”
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a îmbucat,
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.

Când se uita la găină,
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui
“S-a făcut a dracului!”

Mama ne mangaie,
Soarele luceste.
Soarele e unul,
Mama una este.

-In parul tau, maicuta.
Un fir de ce-a-nalbit?
-De dorul tau, de grija,
Copilul meu iubit.

-Bunica e mai alba.
Ii sunt mai drag? De ce?
-Mai multi copi ia are,
De-aceea alba e.

-Dar tusa? Si mai alba-i!
Copii doar n-are ea.
-De-aceea-i si mai alba,
Ca-i tare singurea.

Mama mea mult ma iubeste,
Ea mereu ma ocroteste
De Isus ea ma-nvata
Si imi da buna povata.

Ochii ei sunt un tezaur,
Parul ei e de aur,
Esti frumoasa asa cum esti
Si pe mine ma iubesti.

de Lucian Blaga

Din belsugul de verdeata
carabusul de arama
vine din turnatoria
verii, sa-l luam in seama.

Zgomotos ca o reptila
printre vreascuri se avanta,
sa arate ca-i din lumea
celor ce nu prea cuvanta.

Prinse veste de viata
ce se-ncinge, rug, in umbra
unde ne-am intins, tu basmul,
eu ardorile si tundra.

Carabus te ia cu iures.
Te incearca pe la glezne.
Il alungi, el vine iarasi.
Pe-alta parte e mai lesne.

Ca suveica randunica
tese panzele de vara.
Ah, ce cald e! Va sa ploua
ecvatorial pe seara.

Susur mare de lacuste
si de gaze fara numar.
Carabusul de arama
s-a oprit pe caldu-ti umar.

Misca? Sta sa-nchege ganduri?
Se destinde? Se descalta?
Parc-ar sti ca de pe umar
numai zboru-l mai inalta.

Si o ia catre stapanul
iulie, cuptorul – astru,
sa ne duca fericirea
spre uitare in albastru.